Există o modalitate de a cumpăra un apartament nou mai ieftin fără a face rabat la calitate, localizare sau suprafață.
Atunci când vrei să achiziționezi o locuință (sau orice altceva!), bineînțeles că îți dorești să beneficiezi de cel mai bun preț posibil. Vestea bună este că, cel puțin în cazul locuințelor nou-construite, există o modalitate de a face economii substanțiale. Este vorba despre achiziția off-plan sau din stadiul de proiect, fie dinaintea începerii lucrărilor de construcție, fie în etape intermediare.
Prețul de lansare suferă scumpiri succesive
Potrivit calculelor celor de la The Concept Real Estate Advisers, sumele printr-o achiziție off-plan variază, cel puțin pentru Capitală, între 15 și 25%. Cât de mare va fi, în cele din urmă, „discountul” de care vei beneficia depinde atât de momentul efectiv al încheierii tranzacției, cât și, desigur, de zona și de tipul de locuință vizate.
Acestea se vând încă de la prețurile de lansare sau maximum la prima rundă de creștere a prețurilor. Primele scumpiri sunt sincronizate cu stadiul construcției, iar prima este cea în care iese construcția din pământ și se situează undeva în jurul a 5-10% față de prețul lansării”, subliniază Claudia Tudor, Sales Manager în cadrul The Concept Real Estate Advisers.
,,Încurajăm tipul acesta de achiziție, pentru că oamenii chiar observă economiile masive pe care le fac și pot folosi acei bani pentru mobiliarea și utilarea apartamentului sau, de ce nu, să investească această sumă și în alte proiecte noi abia lansate în piață.,, Nicușor Milită, Sales Manager Heritage Properties (divizia premium a The Concept Real Estate Advisers).
Puține unități disponibile la finalizare
Reprezentanții The Concept Real Estate Advisers subliniază că, atunci când proiectele scoase la vânzare off-plan se apropie de finalizare, foarte puține unități mai rămân disponibile spre vânzare – mai ales în zone cum este cea centrală, unde achizițiile reprezintă foarte bune investiții.
Avertizare: Nu cumpăra off-plan oricum și de la oricine!
Deși piața imobiliară a crescut mult față de perioada de boom, orice achiziție de acest gen – și cu atât mai mult una în care nu poți vedea de la bun început ce cumperi! – necesită o atenție sporită din partea ta. Pentru a te feri de orice eventuale, recomandat este să lucrezi doar cu dezvoltatori în care poți avea încredere – companii al căror background îl poți studia, care poate au proiecte finalizate pe care le poți vizita etc. Într-o asemenea tranzacție, te poate ajuta extrem de mult să ai de partea ta un agent imobiliar de încredere, care să cunoască bine piața și jucătorii activi în domeniu.